Cu ocazia Zilei Europei, Direcția de Cultură și Sport Carei și Centrul Cultural Carei organizează a doua ediție a concursului de cultură generală România europeană . Evenimentul va avea loc miercuri, 8 mai 2019, începând cu ora 13.00, în sala Deák Endre a Centrului Cultural Carei.
Concursul se va desfășura în limba română și va cuprinde întrebări despre România și Europa. Întrebările vor acoperi 7 domenii: istorie, geografie, literatură română și europeană, știință și tehnică, filosofie și politică, arhitectură, artă și muzică.
-
Limita de vârstă: 10 – 100 ani.
-
Perioada de înscriere: 22.04 - 06.05. 2019. Înscrierile se pot face personal la biroul Centrului Cultural Carei, între orele 09 – 15.00 sau la adresa de e-mail culturacarei@yahoo.com, comunicând numele, prenumele, ocupația și numărul de telefon.
-
Concurenții trebuie să aibă asupra lor actul de identitate ( C.I. sau certificat de naștere).
-
Folosirea telefonului mobil și/sau a căștilor aduce după sine descalificarea concurentului.
-
Organizatorii au pregătit pentru primii 3 clasați premii în valoare de: locul I – 300 lei, locul II – 200 lei și locul III – 100 lei. Premiile de consolare vor consta în cărți. Se vor acorda și diplome.
În cazul în care numărul concurenților înscriși va fi mai mare decât 10, aceștia vor fi contactați telefonic să se prezinte la preselecție, marți, 07 mai 2019, ora 13.00, în sala Deák Endre a Centrului Cultural Carei. Preselecția va consta într-un test grilă de cultură generală.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0261-865-006.